Pentru o minte informată într-un corp sănătos

Este vaccinul eficient în Israel?

În ultimele zile, în spațiul public, eficiența vaccinării în Israel a fost pusă sub semnul întrebării. În acest context, am decis să aducem câteva clarificări esențiale.

Israel a decis să adopte un regim de vaccinare diferit de cel din România. Pentru a acoperi o parte cât mai mare din populație, vaccinul Pfizer BioNTech a fost administrat într-o singură doză unui număr cât mai mare de persoane. Astfel, în Israel au fost administrate deja aproximativ 4 milioane de doze de vaccin, însă doar 600.000 de persoane au primit și a doua doză. Potrivit datelor din studiul clinic al vaccinului de la Pfizer, o singură doză nu este suficientă pentru a atinge eficacitatea de 95%, fiind nevoie de ambele doze.

Pe de altă parte, în ultimele 2 săptămâni, numărul de cazuri noi zilnice de COVID-19 a crescut în Israel. Cel mai mare număr de cazuri noi înregistrate de la începutul pandemiei a fost atins în 20 ianuarie (10.213). Numărul mare de cazuri este explicat prin faptul că în Israel circulă deja tulpina apărută în Marea Britanie, aceasta fiind mai contagioasă decât altele.

Chiar și în aceste condiții, datele preliminare ale Israelului pentru populația care a primit 2 doze la 21 de zile confirmă o eficiență de 95% pentru vaccinul anti-COVID-19 produs de Pfizer. Potrivit acestor date, printre persoanele care au primit ambele doze de vaccin, la o săptămână după administrarea rapelului, rata de infectare cu COVID-19 este de doar 0,015%. Mai precis, din 128.000 de persoane vaccinate cu ambele doze și pentru care a trecut termenul de 7 zile de la administrarea celei de-a doua doze, doar 20 au fost diagnosticate cu COVID-19 (1).

Rata de infectare în Israel, în acest moment, este de aproximativ 0,65% din populația generală, pe săptămână.

În prezent, numărul de cazuri noi are un trend descendent.

  1. In week after 2nd Pfizer vaccine shot, only 20 of 128,000 Israelis get COVID [Internet]. [cited 2021 Jan 26]. Available from: https://www.timesofisrael.com/week-after-2nd-pfizer-vaccine-shot-only-20-of-128000-israelis-get-covid/

un proiect realizat de
 
cu sprijinul
încurajat de