25 Aprilie 2012

Am lansat astăzi cel de-al doilea raport de cercetare, intitulat „Privatizarea asigurărilor de sănătate – evidențe din experiența internațională” . Lucrarea sintetizează experiența internațională din ultimii 20 de ani cu privire la potențialele consecințe ale reformei de privatizare a asigurărilor medicale. Un punct cheie evidențiat de raport este că privatizarea asigurărilor medicale ar spori atât inechitatea, cât și ineficiența din sistemul romanesc de sănătate, chiar dacă România și-ar asuma o implementare rapidă și eficace a reformei.

Experiența altor țări sugerează în mod consecvent că introducerea unui sistem privat de finanțare ar crea mai multe probleme decât ar rezolva. În plus, este un proces complex și costisitor, iar succesul lui este determinat, paradoxal, tot de capacitatea de guvernare a statului. De aceea, eforturile ar trebui concentrate mai degrabă pe reformarea instituțională a sectorului public.